Pagini

vineri, 25 martie 2016

ORA DE LECTURA

          Azi, 25.03.2016  clasa a III-a coordonată de d-na Ani Dicea a decis sa-și desfășoare ora dedicată lecturii în cadrul bibliotecii noastre.  Având în vedere programa școlară  coroborată cu evenimentele din ultima săptămână acordarea  la Gdansk (Polonia) a premiului Poetul European al Libertății (19.03.2016), acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitășii Babeș-Bolyai Cluj Napoca(24.03.2016)  și împlinirea a 75 de ani de viață (n.25.03.1942-Timișoara) ne-am adus și noi micul omagiu unei personalități a literaturii române, poetei și publicistei ANA BLANDIANA.
            Am citit poezia Biografia verii, am discutat despre mesajul pe care poeta a vrut să-l transmită cititorului și apoi a urmat Cutia cu întrebări pentru fixarea cunoștințelor dobândite.
           


În partea a doua a orei am lecturat povestea Copiii din crâng de Konstantin Ușinski, după care am făcut exerciții de înțelegere a textului și am vizionat povestea transpusă în power point. 
Povestitorul clasei, elevul Marian Marinescu a făcut un rezumat al poveștii Izvorul fermecat de Călin Gruia.


 


Incheierea orei s-a făcut cu cântec și voie bună. 


luni, 21 martie 2016


"POEȚII SUNT INIMA UMANITĂȚII" - Eugene Ionesco


 Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, “Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.
Și nu se putea o mai mare bucurie decât cea de sâmbătă seara ,la Gdansk, Ana Blandiana a primit premiul „Poetul European al Libertăţii”. 


Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal,
De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?
ANA BLANDIANA   - "Eu cred"

marți, 1 martie 2016


Vine, vine, primăvara...









Viața, lumina, căldura… parfumul de fericire este esența primăverii, iar mărțișorul simbolul ei. Vă doresc ca razele soarelui somnoros să vă deschidă petalele sufletului asemeni ghiocelului. Odată cu sosirea primăverii... iubește, zâmbește, spune tot ce vrei, joacă-te cu un copil, ajută un bătrân, alege-ți o stea pe cer, speră să ți se îndeplinească o dorință, acceptă un compliment, spune-le celor dragi ce mult îi iubești, imaginează-ți că n-ai nici o grijă, fă-ți un cadou… respiră adânc… E PRIMAVARĂ!