Pagini

vineri, 26 iunie 2015




26 IUNIE - ZIUA DRAPELULUI NATIONAL







  

Scurtă istorie a Zilei Drapelului Național

  • În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii"
  • Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
  • O informație o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
  • Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa
  • În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
  • Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.
  • Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
  • Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: FranțaItalia și Belgia.

miercuri, 24 iunie 2015




Drăgaica, Sânzienele în tradiția populară

Suflet petrecut

Scăzută zării blândă e ţara minerală.
- Inel şi munte, iarbă de abur înzeuat.
A ofilirii numai această foarte pală
Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat.
Minţiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică
- Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap:
Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică,
Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap.
poezie de  din Joc secund (1930)











În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la SuceavaSânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de laSancta Diana, zeița silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) si divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a savârși ritualuri închinate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile si tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lasând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici si obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
Sărbătoarea Sânzienelor este una din cele mai îndrăgite sărbători ale verii care adună la un loc un impresionant număr de obiceiuri și acte magice : efectuarea  observațiilor astronomice  și meteorologice în funcție de momentul în care răsărea Constelatia Găinușei  în raport cu care se calcula apoi perioada favorabilă pentru semănatul grâului de toamnă;  culegerea celor mai multe plante de leac;  încingerea mijlocului cu tulpini de cicoare ( Cichorium intybus L.) pentru a preveni durerile de spate la secerișul care se apropie ; spălarea părului de către fete cu iarbă mare (Inula helenium L.) pentru a deveni plăcute feciorilor;  scalda rituală a fetelor și nevestelor tinere în ape curgătoare în locuri tăinuite sau tăvălirea lor prin pajiștile înrourate în nopțile de Sânziene pentru a fi frumoase și îndrăgite de-a lungul anului ; expunerea hainelor și așternuturilor la soare pentru a nu fi roase de molii ; umblatul cu făclia, producerea zgomotelor nocturne pentru alungarea spiritelor malefice practici de pomenire a morților,etc.
In dimineața de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, că va muri repede atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își făceau coronițe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânzienela colțul casei orientat către răsărit și dacă a doua zi în coronițe era prins păr de la anumite animale sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun  pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în forma de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate pentru diverse practici magice.
În această perioadă a anului cucul încetează a cânta, semn că a sosit vremea cositului fânețelor, prin păduri apar licuricii care luminează calea rătăciților, se răsucește frunza pe ramurile plopilor,teilor,ulmilor se organizează vestite Târguri de Sânziene, Drăgaică sau de Fete . Sărbătoarea se numește Sânziene în sud-vestul, nordul și centrul țării (Oltenia,Banat,Tranilvania,Maramureș,Bucovina,Moldova centrală și de nord) și Drăgaică în restul teritoriului(Moldova de sud, Dobrogea,Muntenia).
Surse : GHINOIU Ion     Obiceiuri populare de peste ani / Dictionar.  Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale  Române,1997                            
               CrestinOrtodox.ro